Pasajul Roman a fost situat pe Calea Victoriei 41-43 aproximativ la intrarea in magazinul Muzica. Cobora in jos pina la Str. Ion Cipineanu. Mai exista si o a doua ramura care avea iesirea(intrarea) in spatele Teatrului National. Pasajul Român era un pasaj acoperiti, executat în 1859.
|
Pasajul Român în 1935 |
Realizarea pasajului
În 1857, Frederic Bossel, proprietarul casei Bossel, cumpara de la Pericle Ghica un teren de aproximativ 5.000 m², situat în nordul Casei Török, cu o straduta perpendiculara pe Podul Mogosoaiei (azi Calea Victoriei), care cobora spre Strada Stirbey Voda – conform ortografiei vremii (azi Strada Ion Câmpineanu). Straduta era flancata de ambele parti de mici pravalii.
Bossel pardoseste straduta cu lespezi de piatra si executa scari de piatra pentru coborîrea spre strada Câmpineanu. Apoi acopera straduta cu un acoperis de sticla galbena, dând nastere la pasajul inaugurat în 1859. Pasajul mai avea o ramura care iesea tot în Strada Câmpineanu, în spatele Teatrului National.
Ziarul Românul
În noul pasaj
Constantin Alexandru Rosetti și-a instalat redacția ziarului
”Românulŭ” (după ortografia vremii) și tipografia. De la numele ziarului și-a luat și pasajul numele de
Pasajul Român.
Ziarul apăruse pentru prima oară la 9 august 1857 ca o publicație săptămânală, devenind din 1859 o publicație zilnică.
Românul
a ajuns în foarte scurtă vreme o publicație foarte influentă. Avea de
altfel cel mai ridicat tiraj dintre toate ziarele epocii, ridicându-se
în 1863 la 2000 de exemplare, dintre care 1800 erau vândute pe bază de
abonament. În evaluarea acestor cifre trebuie ținut seama de mărimea
orașului din acea perioadă (de ordinul a 160.000 locuitori) și de gradul
ridicat de analfabetism.
Ziarul prezenta punctul de vedere al partidului liberal-radical, condus de
Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, Din cauza poziției sale împotriva lui
Alexandru Ioan Cuza, ziarul a fost interzis de cenzură de mai multe ori. După interzicere, a apărut din nou sub denumirea de
”Libertatea” iar după ce și acesta a fost interzis, sub denumirea de
“Conștiinția naționale”
După abdicarea lui Cuza, la 11 februarie 1866, ziarul “Românul” a
reintrat în legalitate și și-a reluat apariția, încetându-și publicarea
în aprilie 1905.
Pasajul Român în perioada anterioara primului razboi mondial
Spatii comerciale
Pasajul a devenit în scurtă vreme un loc de întâlnire și de plimbare.
Eric Winterhalder, primul director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) descria în 1866 pasajul ca fiind
“un
edificiu construit cu cea mai mare eleganță arhitectonică, acoperit
peste tot cu sticlă, pardosit cu asfalt, rivalizând cu cele mai renumite
și mai frumoase pasaje din Paris”.
Micile prăvălii inițiale au fost înlocuite de alte spații comerciale
cares să atragă protipendada intelectuală a orașului, dintre care sunt
demne de menționat:
- Restaurantul ”Filip”, la o vreme unul din cele mai bune din București, specializat în bucătărie franceză.
- Cafeneaua ”Briol” (numită ulterior cafeneaua ”Cazes”),
care, în 1870, era singura cafenea occidentală din București , punând
la dispoziția clienților și 7 mese de biliard. În cele din urmă numele
ei a fost fixat la “Café Français”. Dintre obișnuiții acestei cafenele sunt de remarcat Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Odobescu, V.A. Urechea, Ion Ghica, Dimitrie Papazoglu, Ion Ionescu de la Brad și mulți alții.
- Cafeneaua ”Radu în pasagiu” unde se jucau mai ales table sau
cărți (jocul la modă fiind ghiordum). Aici se servea cafeaua după moda
turcească, în ceșcuțe mici, numite filigene. Ceșcuțele nu aveau toartă,
astfel încât, neputând ține ceașca în mână, clienții erau obligați să nu
bea cafeaua prea fierbinte. În acea vreme se considera că fierbințeala
nu era bună pentru stomac. De asemenea se mai putea fuma narghilea.
- Librăria “Müler”, una din cele mai cunoscute din București în anii 1860-1870,
- Cofetăria “Comorelli”, ținută de un patron italian. În timpul războiului Crimeii
Comorelli l-a adus la București pe cofetarul polonez Fialkowki, care
mai târziu și-a deschis propria cofetărie vis-à-vis de Teatrul Național.
La sfârșitul veacului al XIX-ea, cofetăria Fialkowski, era unul din
locurile renumite ale Bucureștilor.
- Atelierul de fotografii al vienezilor Zipser și Fritz, deschis la intrarea din spre Strada Știrbey Vodă.
- Atelier fotografic al lui Moritz Benedict Baer,
un fotograf de mare talent de la care au rămas vederi de o calitate
deosebită din Bucureștii acelor vremuri. Fotografiile sale nu s-au
bucurat însă de o apreciere deosebită în timpul vieții lui, astfel încât
era permanent amenințat de faliment. De aceea, pe lângă fotografie, se
ocupa și cu vânzarea de produse de papetărie și de materiale pentru
litografii.
Redactii de ziare si tipografii
Pe lângă tipografia lui C.A. Rosetti, în 1864
Carol Göbl,
Walter și Petre Ispirescu înființează “Tipografia Lucrătorilor
Asociați” pe care o instalează în Pasajul Român. Aici Petre Ispireascu a
publicat poemele lui Dimitrie Bolintineanu, ediție care a fost distinsă
cu o medalie de argint. Tot aici Petre Ispirescu a publicat revista
“Tipograful Român” și “Unirea Democratică”. Tot această tipografie a
tipărit și “Claponul” lui
Ion Luca Caragiale.
La etajele superioare existau redacțiile ziarelor celor mai
importante din București. Pe lângă redacția ziarului Românul, aici
existau redacțiile ziarelor
“Buciumul” lui
Cezar Boliac,
“Dâmbovița” lui
Dimitrie Bolintineanu,
“Reforma” și “Naționalul”. Tot aici erau redacțiile ziarelor umoristice:
“Sarsăilă”, urmat de
“Nichipercea” publicate de
N.T. Orășanu,
“Tânțarul” lui C.A. Rosetti,
“Claponul” lui
Ion Luca Caragiale,
“Ghimpele” și
“Satyrul”.
În 1869 are loc aici înființarea societății Românismul al lui C.H. Grandea, care avea sediul în același pasaj.
Locuințe
La etajele superioare ale clădirilor adiacente existau locuințe. Aici
stătea Villemot, un profesor de dans francez. Deasupra lui locuia
Bonifaciu Florescu, profesor de limba franceză și de istorie, fiul lui
Nicolae Bălcescu și al Luxiței Florescu. În clădirile învecinate au trăit pentru o vreme
Nicolae Filimon și
Nicolae Grigorescu.
Pasajul era un loc în jurul căruia se strângeau numeroși oameni du
cultură ai epocii, parajul fiind denumit de ei și “Mica republică a
artelor”. Unii scriitori fie au menționat pasajul în memoriile lor, fie
l-au ales ca loc unde avea loc acțiunea din scrierile lor. Astfel,
Iorgu Caragiale juca la Teatrul Național piesa de succes
“Misterele din pasaj”, inspirată din scrierile lui
Eugène Sue.
Pasajul Român dupa primul razboi mondial
Perioada primului război mondial a fost grea pentru București. Ocupat
pentru aproape doi ani de forțele armate germane și austro-ungare,
orașul a început să se îndrepte către o viață normală după revenirea
administrației române.
Dar influența
Revoluției din Octombrie se extinde și în România. După un articol publicat de
Cristian Racovski
în ziarul “România Muncitoare” în care declara că “Cucerirea Basarabiei
sau a Transilvaniei trebuie osândită de noi”, la 13 decembrie 1918 este
organizată o manifestație socialistă cu lozincile “Jos armata! Jos
regele! Trăiască Republica!” Principalii organizatori erau
Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici,
I.C. Frimu,
Gheorghe Cristescu,
D. Pop și alții. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului
Național. Forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători, Poliție
și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu
și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu se grupează în
pasajul Român, comandamentul fiind instalat în sediul secției de poliție
din pasaj. Din pasaj, generalul Mărgineanu telefonează primului
ministru
Ion I. C. Brătianu cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.
Progresiv situația politică din București se liniștește și începe
dezvoltarea orașului din perioada interbelică. Față de anii 1860 când
fusese realizat pasajul situația economică se schimbase radical și
puține lucruri din București mai aminteau de perioada lui
Alexandru Ioan Cuza.
Tirajele ziarelor crescuseră și noile ziare aveau nevoie de
tipografii mai mari și de redacții cu personal mai numeros. Treptat
redacțiile ziarelor s-au mutat pe Strada Sărindar sau Strada Brezoianu.
De asemenea tipografia lui Carol Göbl s-a extins și s-a mutat pe Strada
Doamnei.
Librăria Müller nu mai era una dintre cele mai importante din
București, fiind depășită de librăriile Socec, Cartea Românească și
Cioflec.
Localurile deveniseră și ele desuete și au fost abandonate pentru
altele mai noi. Cafeneaua turcească nu-și mai avea niciun rost; chiar la
sfârșitul secolului XIX nu mai existau nici măcar nostalgici care să
fumeze narghilea. Restaurantul, cafeneaua și cofetăria nu mai erau la
modă și locul de întâlnire devenise Capșa. În pasaj, locul lor le-a fost
luat, încetul cu încetul de unități comerciale mai modeste.
Demolarea Pasajului Român
La sfârșitul anilor 1930, cu ocazia sistematizării Căii Victoriei în
vecinătatea palatului regal, s-a demolat partea din spre Calea Victoriei
a pasajului, care era și cea mai interesantă. Clădirile care nu au fost
demolate au fost grav afectate de cutremurul din 1940, ceea ce a dus la
decăderea în continuare a pasajului.
După război, ar fi fost posibilă o renovare a pasajului și a întregii
zone din jur, odată cu reconstrucția Teatrului Național, avariat de
bombardamentele din 1944. Dar în anii 1950, tendința oficialităților nu
era de a prezerva moștenirea culturală din trecut ci de a construi o
capitală nouă socialistă. Vechiul teatru național nu a fost reconstruit,
iar ceea ce mai dăinuia din Pasajul Român a fost complet demolat în
1958, ridicându-se în schimb blocul care adăpostește în prezent
magazinul “Muzica”, bloc care nu are nici originalitatea nici farmecul
vechiului pasaj. În mod ironic, pasajul a fost distrus tocmai în anul în
care ar fi împlinit 100 de ani.
Singurul lucru care mai menționează trecutul este o placă comemorativa, cu inscripția
"De
sub teascurile Tipografiei Lucrătorilor Asociați, aflată pe acest loc, a
apărut la 1 august 1865 ziarul Tipograful Român, una din primele
publicații muncitorești din România". Nici măcar mențiunea că ziarul a fost publicat de
Petre Ispirescu. De restul activităților din pasaj nu mai amintește nimic.
Wikipedia
|
1871 O reprezentare a zonei Teatrului National. Se pot vedea Pasajul Roman, Biserica si Hanul Kretulescu si spre stinga Biserica Sf. Ionica, o alta parte a Bucurestiului pierdut. |
|
1875 Harta Pappasoglu |
|
1896 Intrarea în pasaj pe stinga in deptul elefantului. |
|
1916 Fotografie aeriana. X marks the spot. 27. Teatrul National, 35. Beraria Gambrinus, 17. Biserica Kretulescu. |
|
1920 |
|
1922 In fata Pasajului Roman, hanul Kretulescu. |
|
1927 Harta Oficiala |
|
1928 Vedere Aeriana. X Marks the spot |
|
1933 la pasajul roman |
|
1934 |
|
1939 |
|
1940 Calea Victoriei, în dreptul actualului magazin “Muzica”. Pe dreapta in prim plan este Hanul Kretulwscu in demolare. Urmatoarele doua cladiri adapostesc Pasajul Roman. |
|
1940 Calea Victoriei, privind din directia opusa. Pasajul este pe stinga imediat dupa cladirea cu "Vinuri de Tirnava" |
|
1944 Actual Muzica in continuarea blocului Adriatica de pe Calea Victoriei dupa bombardament. Inca se mai poate vedea intrarea in Pasaj. |
|
1944 Calea Victoriei dupa
bombardament. Inca se mai poate vedea intrarea in Pasaj pe dreapta. Blocul avariat este Adriatica/Socomet, iar pe fundal Palatul Telefoanelor. |
|
1944 Calea
Victoriei dupa
bombardament. Intrarea in Pasaj pe dreapta.
Blocul avariat este Adriatica/Socomet. Prima cladire din dreapta este Libraria Buchholz (Humanitas?). |